Modelul Uniunii Europene în formarea unei federații transcaucaziene

, de ionfintina7@gmail.com

Modelul Uniunii Europene în formarea unei federații transcaucaziene

Conform lui Zbigniew Brzezinski, regiunea transcaucaziană, prin specificul și amplasarea sa, intră în lista „Balcanilor Eurasiatici” (alături de Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan și Afghanistan). Neînțelegerile teritoriale, implicarea marilor actori geopolitici, diferențele religioase, precum și naționalismul exagerat fac din Caucazul de Sud o zonă extrem de problematică cu un potențial considerabil de excaladare a divergențelor într-o criză militară de mari proporții (ex. conflictul armat din Nagorno-Karabakh din 2020). Paradoxal sau nu, situația actuală a regiunii transcaucaziene descrisă de particularitățile enunțate anterior amintește de cauza Europei (la fel chinuită de neînțelegeri religioase, teritoriale, naționale etc.) De altfel, numeroasele războaie care au bântuit continentul european (în speță, conflictele franco-germane) și-au găsit sfârșitul abia odată cu fondarea Uniunii Europene(inițial CECO). Respectiv, apare întrebarea: Oare e valid modelul UE pentru construirea, consolidarea și menținerea păcii în regiunea transcaucaziană? Răspunsul meu e „Nu!”, și mă voi strădui să vă expun argumentele în cele ce urmează.

a) Regiunea transcaucaziană este un obiect, nu un subiect al relațiilor internaționale

Oricât de mult nu ne-am dori să o spunem, dar soarta statelor mici e hotărâtă de către statele mari. Aceeași Uniune Europeană a avut succes doar datorită faptului că a fost constituită de către state cu o voce puternică pe arena internațională (precum Franța, Germania și Italia) și pentru că a fost încurajată de către titanul geopolitic – SUA. Or, niciunul dintre statele Caucazului de Sud (mai puțin Azerbaidjan) nu are puterea necesară ca să asigure formarea și consolidarea uniunii. În același context, interesele Marilor Puteri din zonă (Federația Rusă, Turcia) prevalează intereselor țărilor transcaucaziene. De asemenea, respectivii actori geopolitici nu sunt interesați de o Transcaucazie unită, cel puțin nu una care nu s-ar afla sub sfera lor de influență. De altfel, aceeași Rusie care are experiența creării unor astfel de federații în zonă (Federația Republicilor Sovietice Socialiste din Transcaucazia 1922-1936 în componența URSS ) ar fi de acord cu o uniune a Caucazului de Sud, dar care să fie dependentă sub toate formele de Moscova. Or, în cazul Rusiei, astăzi o Transcaucazie fărâmițată ușurează aplicarea planurilor sale în zonă (tactica divide et impera la scară mai mică). Mai mult decât atât, recenta amplasare în regiunea Nagorno-Karabakh a pacificatorilor ruși va facilita semnificativ satisfacerea ambițiilor imperiale ruse. Pe de altă parte, Turcia ar fi de acord cu o uniune transcaucaziană doar cu condiția ca principalul actor în federație să fie Azerbaidjanul. Altfel, un Caucaz fărâmițat înseamnă lipsa unui concurent pentru hegemonie în zonă.

b) „Prietenii” externi diferiți

Nu ar trebui să ne îndepărtăm de sfera internațională ca să ne mai convingem o dată că uniunea transcaucaziană e cvasi-imposibilă. În acest context, în timp ce Armenia este un bun prieten al Rusiei, mai mult decât atât, un aliat în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, iar Georgia este un aprig dușman al aceluiași stat având neînțelegeri în privința Osetiei de Sud și a Abhaziei și este un mare admirator al UE și NATO, Azerbaidjanul are o politică externă pragmatică străduindu-se să mențină echilibrul între Est și Vest, dar cu un accent considerabil pe relațiile cu Turcia. Tot aici, ar mai trebui să menționăm și conflictul teritorial azero-armean în privința Nagorno-Karabakhului. Or, anume acest conflict a fost una dintre principalele cauze ale destrămării Republicii Democratice Federative Transcaucaziene (1918). Revenind la ideea de bază, nu va exista o uniune atâta timp cât există divergențe în politica externă: întreaga uniune trebuie să se îndreapte sau spre Vest, sau spre Est, sau să păstreaze echilibrul.

c) Problema organelor supranaționale și cine va fi „Primus inter pares”

Deplasându-ne de la nivelul extern la cel intern, apare următoarea întrebare: Ce structură decizională va avea uniunea? Cu alte cuvinte, vor exista organe supranaționale comune cu o pondere semnificativă? Să presupunem că statele transcaucaziene vor urma în totalitate exemplul UE și decid crearea unor instituții supranaționale asemeni celor europene. Apare o altă întrebare, câte locuri va avea în Parlament fiecare stat, luând în considerare că populația Azerbaidjanului este mai numeroasă decât cea a Georgiei și a Armeniei luate împreună. Dacă respectăm principiul proporționalității, întreaga putere va fi concentrată în mâinile autorităților de la Baku. Altfel, azerii se vor plânge că reprezentarea lor în mediul supranațional nu corespunde realității. Pe de altă parte, fiecare uniune, neoficial are un sau câțiva „primus inter pares” (în cazul UE, vorbim de Franța și Germania). Considerând numărul mic de state participante la uniune și faptul că Armenia și Georgia nu vor accepta o hegemonie azeră în federație, o uniune transcaucaziană va fi greu de creat.

d) Diferențele culturale și inegalitățile economice

Deși Europa era fărâmițată religios, majoritatea cultelor erau înrudite (ramificații ale creștinismului). O cu totul altă situație se atestă în Caucazul de Sud, unde religiile majoritare sunt: Biserica Armeană Apostolică (Armenia), Creștinismul ortodox (Georgia) și Islamul (Azerbaidjan). Pentru a ne da seama de dificultatea acestora de conviețuire e de ajuns să facem o retrospectivă în istorie și să analizăm războaiele religioase (în speță, cele creștino-islamice). De asemenea, sociologic vorbind, religiile enunțate anterior au viziuni diferite în privința guvernării (separarea religiei de stat la creștini, și invers la Islam). Pe de altă parte, factorul material nu l-a anulat nimeni. Îmi este greu să cred că azerii mult mai bogați decât vecinii săi, sau mai bine zis partenerii de uniune, vor accepta o reglementare armeano-georgiană asupra economiei lor sau ar fi deschiși să cedeze din supremația lor economică în favoarea unui analog al politicii de coeziune europene.

Finalmente, pot doar constata că există atât factori internaționali, cât și naționali, culturali și economici care împiedică unificarea Caucazului de Sud după modelul Uniunii Europene. În aceeași ordine de idei, cred că e necesară o muncă extraordinară de zeci de ani, dacă nu chiar sute, pentru a atinge țelul respectiv. Or, singura ieșire din impas pe care o văd eu, e schimbarea mentalității celor din Transcaucazia. Guvernele, autoritățile și mai ales cei din sistemul educațional trebuie să-i convingă pe cetățenii din regiune de beneficiile unei uniuni. Problema e că discursul șovin și naționalist este generator de voturi, astfel că majoritatea partidelor vin la guvernare cu promisiuni ce împiedică și mai mult o potențială federație transcaucaziană.

Vos commentaires

moderare à priori

Attention, votre message n’apparaîtra qu’après avoir été relu et approuvé.

Qui êtes-vous ?

Pour afficher votre trombine avec votre message, enregistrez-la d’abord sur gravatar.com (gratuit et indolore) et n’oubliez pas d’indiquer votre adresse e-mail ici.

Ajoutez votre commentaire ici

Ce champ accepte les raccourcis SPIP {{gras}} {italique} -*liste [texte->url] <quote> <code> et le code HTML <q> <del> <ins>. Pour créer des paragraphes, laissez simplement des lignes vides.

Suivre les commentaires : RSS 2.0 | Atom