Criza unei generații încă nu e rezolvată

Moștenirea păcii și prosperității europene, întrebări despre tineri

Mai mult, am ajuns în momentul în care se poate pune întrebarea dacă se poate ieși din Uniunea Europeană, fără a fi mai rău, având în vedere dificultățile Regatului Unit de a ajunge la un compromis privind ieșirea.

Părinții fondatori ai Uniunii Europene și discipolii acestora au răspuns celor mai mari probleme ale generațiilor acestora. Prin consolidarea legăturilor transatlantice și aprofundarea integrării europene au depășit situația de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, asigurând premisele pentru pace, prosperitate și securitate. Generațiile acestea au construit fundația unei Europe unite, trecând peste crize pe care le cunoașteau.

Apar provocările pentru o nouă generație, iar dimensiunea socială pare să ridice cele mai noi provocări, fie că vorbim de necesitatea creării de noi locuri de muncă și de sprijinire a antreprenoriatului sau de motivare a tinerilor că există un viitor pentru statul bunăstării și că nu vorbim de tânăra generație europeană ca o generație a pierzătorilor.

În mai 2019 vine cel de-al treilea val de alegeri europarlamentare de la începutul crizei economice. Un val a fost în debutul crizei, al doilea în criză, iar al treilea ne așteaptă după ce, tehnic, Europa a depășit efectele nominale ale crizei. Putem face estimări cu privire la rezultatele alegerilor, dar în aproape un an este timp pentru surprize. Este timp pentru conturarea întrebărilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor și de obținere a unui angajament pentru tineri, căci deși am bifat trecerea crizei economice, criza unei generații încă nu e rezolvată.

Ultima afirmație este bazată pe două tendințe. Prima, rata tinerilor ocupați rămâne mică comparativ cu cohorta acestora și cu tendințele generale privind ocuparea. Șomajul tinerilor rămâne ridicat, iar dezvoltarea unei piețe europene a muncii amplifică problemele unor state. În al doilea rând, mișcările critice, radicale sau sceptice față de proiectul Uniunii Europene se bazează pe sprijinul tinerilor, fie că vorbim de mișcările declarate pro-europene reformiste, fie că vorbim de cele eurosceptice, anti-europene sau iliberale existente în majoritatea statelor.

Rata tinerilor ocupați a rămas mică, iar șomajul tinerilor rămâne la cote istorice

În întreaga lume, tinerii au o rată a neocupării mai mare decât populația generală. Tranziția de la educație la piața muncii, reorientări profesionale, o mobilitate mai ridicată, diferite preferințe personale privind începerea activității profesionale sunt câteva caracteristici care fac ca rata șomajului în rândul acestora să fie mai ridicată.

Însă rata neocupării (înțeleasă și ca rata șomajului) oferă o imagine superficială a situației tinerilor, întrucât este raportată doar la populația activă economic, excluzând elevi, studenți, ceea ce a devenit cunoscut ca tineri NEETs (care nu sunt nici în educație, nici angajați) și alte categorii aflate în afara pieței muncii.

Faptul că în Uniunea Europeană doar 41,7% (2017) din populația activă între 15 și 24 de ani era ocupată, asta însemnând vreo 22 de milioane de persoane, ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea politicilor adresate tinerilor. Spre comparație, rata ocupării a populației active a fost în 2017 de 73,4%.

Mai mult, dintre cei angajați, aproximativ 12% (2016) erau în risc de sărăcie (pentru aceeași grupă de vârstă). Desigur, discuția trebuie pe zona de tineret de până în 29-30 sau 35 de ani, dar situația nu este roz nici pentru grupul cel mai ușor de sprijinit. Mai mult, răspunsurile la criză au venit amplificând rolul formelor de muncă atipice, de multe ori precare, în rândul tinerilor, cu contracte nesigure, asta pe lângă măsurile de austeritate care au redus bugetele sociale.

Mișcările politice emergente se bazează pe sprijinul tinerilor

Problema ocupării este însoțită de sprijinul pentru mișcările anti-sistem (anti-establishment, anti-mainstream sau ce alte sinonime le mai oferim), căci „sistemul” a mers mai departe sărind peste cea mai mare parte dintre aceștia. Acest trend se suprapune cu riscul radicalizării și implicării acestora în activități neconforme cu standardele vieții civilizate (atracția economiei informale, grupări de criminalitate, extremism politic, printre altele).

Cel mai simplu de identificat această tendință este să urmărim împărțirea votului tinerilor pe diferite partide politice în alegeri.

În Italia, următoarele partide au dominat alegerile parlamentare din martie 2018 în rândul alegătorilor sub 35 de ani: 35% - M5S, 34% coaliția din care făcea parte și Liga Nordului (Forza Italia - Liga Nordului), 5% federația de partide socialiste „Liberi și egali”, undeva la 20% din voturi mergând către coaliția de centru-stânga. În Germania, în septembrie 2017, CDU/CSU și SPD au avut împreună în jur de 45% din voturi din cele ale tinerilor sub 30 de ani care au votat pentru alegerile parlamentare federale. În Franța, în primul tur al alegerilor prezidențiale din aprilie 2017, Jean-Luc Mélenchon a obținut în jur de 30% din voturile pe segmentul 18-24 de ani și 24% pe segmentul 25-34 de ani, în timp ce Marine Le Pen a avut a avut 21% pe segmentul 18-24 de ani și 24% în rândul celor cu vârstele între 25 și 34 de ani. Unele surse indică, în cazul Ungariei, că opțiunile alegătorilor tineri pentru Fidesz și Jobbik ajung, cumulat, la 69%.

Probabil situația este vizibilă și în alte state europene, state în care formațiunile politice convenționale reduc rolul tinerilor în viața cetățenii. Problema este că ajungem într-o spirală în care decizia de strategie politică luată pe bază de sondaje, în care partidele principale văd că nu sunt preferate de tineri, pot duce accentuarea acestui fenomen, întrucât bazinul electoral atractiv pentru principalele partide politice se află în alte zone.

Suplimentar, o problemă de motivație, bazată pe o generație tânără demotivată care nu va putea să influențeze ușor activitatea politică. În primul rând, generația tânără a anilor 2000+ preia puterea politică de la o generație mai largă. Mai mult, se află în fața unor provocări semnificative: la pensie se gândește doar pentru a vedea ce variantă ipotetică ar fi sustenabilă, nu știe dacă va avea un loc de muncă stabil, este în fața unei competiții globale, are întrebări privind perspectivele inteligenței artificiale și automatizării în viața de zi cu zi, se gândesc cum va plăti împrumuturile acumulate în timp și la dobânzile negative de la economii

Criza unei generații încă nu e rezolvată, dar trebuie dezbătută.