- De cât timp ești pe scenă?
De fapt, nu pot spune un anumit an sau dată. De când mă știu, cu întreruperi mai mici sau mai mari, am avut concerte solo, concerte simfonice şi cu trupa.
- Ce te-a determinat să alegi acest domeniu?
Întrebarea corectă ar fi „cine”. În primul rând, când am fost mai mică, am vrut să devin o persoană multitalentată ca şi tatăl meu. Cred că ştii şi tu cum sunt fetele mici: se ţin mai mult de tătici. Aşa eram şi eu. M-a interesat atât să devin medic veterinar, inginer horticultor cât şi muzician. Nu pot să spun din ce cauză, dar am primit de la el mai multă educaţie muzicală, decât din celălalte domenii. El a fost cel care m-a înscris şi m-a pregătit la primul concurs de interpretare muzicală. Cred că atunci, dupa ce am terminat piesa şi am văzut de pe scenă publicul aplaudând, a fost momentul când m-am hotărât că vreau să devin cântăreaţă.
- Cum e să fii pe scenă?
Să fii pe scenă? E un sentiment senzaţional şi totodată înfricoşător. Acel sentiment când ai emoţii foarte mari, urci pe scenă, te uiţi în public şi vezi oamenii zâmbind, nerăbdători deja şi în acel moment te linişteşti. Te linişteşti pentru că nu mai trebuie să te gândeşti la problemele nerezolvate, devii o altă persoană. Nu mai contează că ai uitat să scoţi ceva din priză, sau nu de mult te-ai certat cu cineva. Eşti numai tu şi muzica.
- Cum a fost prima experiență pe scenă?
Prima mea experienţă pe scenă a fost când am avut doar cinci ani. A fost primul concurs la care am participat. Era foarte amuzant, pentru că în afară de maghiară nu ştiam să vorbesc în alte limbi, deşi concursul era organizat în limba română. Îmi amintesc, urcam pe scenă şi prezentatorul m-a întrebat cum se numeşte piesa pe care o să interpretez. Bineînţeles, cu mintea aceea de cini ani am încercat să traduc cumva numele piesei din maghiară în română. Cred că nici nu trebuie să-ţi spun ce s-a întâmplat după: toată lumea a început să râdă de mine, dar nu m-a deranjat. M-am întors acasă cu locul al III.
- Cum a fost prima experiență de recording?
Eram în clasa a IX-a când am fost prima dată într-un studio recording. Fosta mea profesoară de pian a avut o trupă rock în Tg. Mureş, şi trebuia să cânt backing vocal la o piesă compusă de ei. Am fost puţin şocată când m-au întrebat dacă vreau să particip la proiect. Până atunci numai în filme am văzut aşa ceva. Habar n-aveam ce şi cum trebuia să fac, dar cei din jur m-au ajutat. Pot să spun că acel recording era cel mai uşor de pănă acum.
- Cu ce greutăți se întâlnește un cântăreț de opera?
Este o întrebare foarte bună, care generozită un răspuns complex. În primul rând, este o mare dificultate să-ţi cauţi un profesor bun care nu numai predă, dar şi te învaţă tehnica corectă şi interpretarea pieselor. Cea mai grea parte a învăţării este când vocea începe să se schimbe, de ex. până în clasa a X-a eram alto/mezzo soprana, ceea ce înseamnă că aveam o voce mai profundă. După ce mi-am schimbat profesoara de canto şi am început să învăţ un altfel de tehnică mi s-a „deschis” vocea şi am devenit soprană, dintr-o jumătate de an. O altă greutate este să te şi stabileşti în acest domeniu, deoarece concurenţia este foarte mare. Pe lângă, bineînţeles, trebuie să ai grijă de condiţie bună, de voce, la ceea ce mănânci înainte de a cânta (de ex. nu avem voie să bem cafea, să mâncăm ciocolată, caramel, leguminoase, pentru că acestea se depun pe corzile vocale).
- Ce genuri de muzică preferi?
Prefer să ascult rock, metal simfonic, muzică clasică. Sunt doar principalele, dar pe lângă ascult şi jazz, blues, techno, reggae, gospel şi pop.
- Cum te simți când te aplaudă toată lumea?
Când mă aplaudă publicul simt că a meritat să pun efort în ceea ce fac, simt că munca mea este onorată.
- Oamenii de la care ai avut de învățat? Ce ai învățat de la ei?
Am avut multe profesori de canto, dar a-şi dori să mulţumesc trei persoane care întotdeauna au fost pe lângă mine şi m-au îndreptat spre calea muzicii: Jordán Éva, Madaras Ildikó şi Nagy Norbert. Bineînţeles mulţumesc familiei, prietenilor, şi nu în ultimul rând mamei mele, pentru că ea a avut încredere în mine atunci, când nici eu nu am avut.
- Care este concertul tău preferat? De ce?
Concertul meu preferat a fost în anul 2019, când eram în clasa a XII-a. Un Concert Extraordinar de Crăciun „Vienna Magic”, organizat de către All Cris Events în Palatul Culturii, Tg. Mureş. Şi de ce? Pentru că şi eu am participat la acest concert. Am fost invitată să cânt împreună cu filarmonica din Viena "Johann Strauss Ensemble”. O săptămână înainte de eveniment am fost întrebată de către profeasoara de canto, dacă accept participarea. Răspunsul, bineînţeles, era un da. În ziua concertului filarmonica a întârziat de la probă, au sosit cu o jumătate de oră înainte de concertul de gală. Aveam emoţii mari, nu am ţinut doar o repetiţie. Dar în final totul a ieşit extraordinar, ca şi cum tema concertului, era magia. Până azi ţin legătura cu dirijorul orchestrei, Russel McGregor, şi abia aştept să cânt încă o dată cu ei.
- Cine te vezi peste 10 ani?
Sinceră să fiu, am vise enorm de mari. Peste zece ani vreau să ajung să fiu una dintre cele mai talentate muziciani, să cânt împreună cu mari cântăreţi de operă, şi să am un concert solo în Sydney Opera House.
Suivre les commentaires :
|
